Soliști vocali

Alina Huțu

Alina Huţu a văzut lumina zilei pe 7 august 1980, în Botoşani, într-o familie de muzicanți: tata – saxofonist, bunicul – clarinetist . A urmat cursurile liceului de artă “Ştefan Luchian” din Botoşani specializarea pian, pe care l-a absolvit în anul 1999. Studiile universitare au început cu colegiul universitar de muzică „Gheorghe Dima”- Piatra Neamt, continuând cu Academia “Gheorghe Dima” din Cluj, specializarea pedagogie muzicală, cu modul de folclor, pe care a absolvit-o în anul 2004. Pe timpul facultăţii a fost membră a ansamblului de muzică tradiţională “Icoane” cu care a înregistrat primul material discografic de colinde tradiţionale transilvane. Deşi s-a născut cu muzica populară “în casă”, în timpul facultăţii a descoperit folclorul până în măduva lui, îndrumată fiind de d-na conf.univ.dr. Delia Irimie şi apoi de dl. Prof.univ.dr. Ioan Bocşa. În anul 2009, dupa o perioadă de lipsă din ţară, s-a reîntors pe pământul natal, unde a dat concurs şi s-a angajat ca profesor de cânt popular la Şcoala populară de arte “George Enescu”, Botoşani. În anul 2010 a demarat primul proiect discografic personal, cu sprijinul maestrului Ioan Cobâlă, care s-a concretizat în anul 2015, cei care au dat viaţă scriiturii magistrale fiind “Lăutarii” din Chişinău, conduşi de maestrul Nicolae Botgros. Albumul “Sîngura, cu gura me” a apărut pe piaţa muzicală datorită Roton-ului şi distribuit de Sincron în magazinele de profil, dar şi în spaţiul online. Colaborarea cu maestrul Ioan Cobală şi orchestra “Rapsozii Botoşanilor” a continuat, până în toamna anului 2017, când a devenit un membru al acestei orchestre, pe funcţia de solist vocal. În anul 2019 a demarat un proiect foarte ambiţios, de cercetare a folclorului vocal moldovenesc, în vederea înscrierii la un doctorat.

Tot în anul 2019 s-a produs apropierea de romanţă, din pură întâmplare, apropiere care s-a transformat într-un frumos parcurs artistic, culminând cu câştigarea Festivalului Naţional “Crizantema de aur”, în octombrie 2020.

Premii obţinute:

  • Pemiul 1 la Festivalul de romanţe “Te-aştept pe-acelaşi drum”-2019, Zlatna
  • Premiul 2 la Festivalul de romanţe “Crizantema de argint”- februarie 2020, Chişinău
  • Trofeul “Crizantema de aur”- 2020, Târgovişte
  • Premiul “Cetatea romanţei”- secţiunea creaţie a Festivalului “Crizantema de aur”, octombrie 2021

Au urmat o serie de concerte de romanţe , atât în ţară, cât şi în Republica Moldova, performând pe scenă cu orchestre profesioniste cum ar fi: Orchestra “Dor românesc”-dirijor Ştefan Cigu, Orchestra “Folclor”- dirijor Petre Neamțu, orchestra “Romanţa”-dirijor Lucian Vlădescu, orchestra operei Craiova- dirijor Lucian Vlădescu, Orchestra “Radio”- dirijor Adrian Grigoraş