Soliști vocali

Constantin Petrescu

Tainele cântului le-a dobândit în locurile unde s-a născut , la data de 10 Mai 1978 , și a copilărit în localitatea Brateni , situată aproape de malul Prutului . Vocea frumoasa și blândă a mamei , l-a inspirat în debutul său ca interpret.

Din dorința de a cunoaște și a slujii muzica a absolvit , Universitatea de Muzica București în anul 2008 , iar apoi și-a continuat studiile la Academia de Muzica și Arte plastice Chisnau în anul 2013 , specializarea Canto Popular la clasa profesoarei Zinaida Bolboceanu.

Visul și dorința de a evolua alături de un ansamblu folcloric, la însoțit mereu. Acest vis avea să se împlineasca odata cu începutul colaborării cu ansamblul ,, Datina’’ pentru ca mai apoi viața să-i scoată în cale oameni minunați, muzicieni, oameni de cultură. Așa l-a cunoscut pe profesorul Ioan Cobala , maestrul Ion Oloieru si alții.

S-a alăturat Orchestrei Rapsozii Botoșanilor în anul 2012, ca solist vocal. Cu dirijorul Ion Oloieru a pășit cu succes în lumea cântului datorită repertoriului și aranjamentelor deosebite. Aportul adus de orchestră de-a lungul timpului, prin acompaniament autentic și inovație i-au adus noi perspective în demersul actului interpretativ.

Începând cu maestrul Ioan Cobâlă și ajungând la creațiile dirijorului Ion Oloieru, acestea s-au născut din dorința de a exprima o realitate trăită și o experiență pentru care artistul Constantin Petrescu se pregătește zilnic.

Prin actul său interpretativ, Constantin Petrescu demonstrează că arta poate fi trăită și valorizată în diverse intensități și nuanțe și poate fi transmisă ulterior cât mai autentic prin talent și imaginație creând auditoriului „emoția vie”.